Voluntarii și personalul angajat al Societății Naționale de Cruce Roșie din România sărbătoresc astăzi, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii.

Voluntarii și personalul angajat al Societății Naționale de Cruce Roșie din România sărbătoresc astăzi, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii.
„Voluntarii și personalul nostru sunt activi zilnic la nivel național, iar ziua de 8 mai reprezintă momentul în care ei celebrează diferența pe care o fac răspunzând la nevoile comunităților mari și mici, ajutând oamenii să aibă o viață mai sigură și mai demnă”, a declarat cu această ocazie dl. Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
Crucea Roșie Română ajunge în fiecare an la mai mult de 600 000 de persoane, oferind asistență umanitară adaptată la nevoile comunităților din întreaga țară. De la intervenția și pregătirea populației în situații de dezastru, diseminarea valorilor umanitare, cursuri de prim ajutor, campanii de educație pentru sănătate până la programe sociale care acoperă în primul rând nevoile de baza ale populației vulnerabile, putem ajuta oamenii să se pregătească, să gestioneze și să se recupereze după un dezastru sau o criză. 
“Crucea Roșie Română se află în slujba poporului român încă din anul 1876. Voluntarii și personalul nostru au misiunea de a ajuta populația oriunde s-ar afla și prin orice situație de criză ar trece. Suntem peste tot acolo unde este nevoie de noi. Acesta este angajamentul nostru față de oameni și angajamentul nostru față de umanitate!”, a mai spus dl. Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
Voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii sunt oglinda diversității programelor de intervenție și de sprijin oferite de Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie la nivel mondial formată din 190 de Societăți Naționale, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) și Federația Internațională a Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
În acest an, Societățile Naționale din întreaga lume aniversează, de asemenea, 100 de ani de la înființarea IFRC, fondată de Societățile ce Cruce Roșie din Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia și Statele Unite. IFRC – inițial cunoscută sub numele de Liga Societăților de Cruce Roșie, a fost creată pentru a prezerva, a împărtăși și a promova expertiza și cunoștințele dobândite în timpul intervențiilor umanitare din Primul Război Mondial și al epidemiei de gripă spaniolă. 
La un secol distanța, rețeaua Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie este formată din 190 de Societăți Naționale și altele în curs de înființare.
În România, Societatea Națională de Cruce Roșie Crucea Roșie este prezentă la nivel de teritoriu in fiecare județ, avem 47 de filiale județene și de sector ale municipiului București. 
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.

Umanitatea si solidaritatea sociala salveaza vieti!

Este crestineste „sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti„ si asta infaptuiesc voluntarii Crucii Rosii, Filiala Bistrita-Nasaud in mod continuu, ori de cate ori au prilejul sa daruiasca afectiune si sa primeasca recunostinta neconditionata din partea personalului si beneficiarilor din centrele rezidentiale. 
De data aceasta, am vizitat Centrul pentru persoane varstnice si cu nevoi speciale de la Tirlisua, ce apartine de Asociatia Filantropia Ortodoxa Bistrita-Nasaud, condusa de catre Dr. Pr. Marius Pintican.
Aici am primit si am daruit afectiune de la oameni care ne asteapta ca parte din viata lor, pe care ne-o povestesc prin viu grai, ne-o arata in fotografii si ne-o daruiesc spre implinire sufleteasca. 
Sarbatori luminate, oameni buni! Daruiti pentru a dobandi, in fiecare clipa! 
Umanitatea si solidaritatea sociala salveaza vieti!

Crucea Rosie Romana, 
Filiala Judeteana Bistrita-Nasaud,
Psih. Marius Moldovan – Director.

Activitati demonstrative interactive gratuite de prim ajutor pentru elevi si cadre didactice la Școala Gimnaziala Sieu-Magherus si Arcalia

In baza parteneriatului incheiat, Crucea Rosie Romana, Filiala Bistrita-N, prin implicarea unor colegi instructori, a derulat activitati demonstrative interactive gratuite de prim ajutor pentru elevi si cadre didactice la Școala Gimnaziala Sieu-Magherus si Arcalia. 
Multumim pentru buna colaborare doamnei prof. Marcela Turcu, Directorul Scolii Gimnaziale Șieu-Magheruș.

Educatia de prim ajutor îți salvează viața și înveți sa salvezi vieti, pana la sosirea unui echipaj de urgenta medicala! Participa si tu la cursurile de prim ajutor si poti salva vieti in comunitatea ta: https://crucearosiebistrita.ro/inscrieri-curs-de-prim-ajut…/

Crucea Rosie Romana – Filiala Bistrita-N, 
psih. Marius Moldovan – Director, 
Asistent medical – Adrian Pintiliescu – Coordonator judetean adjunct de voluntari.

Circa 300 de participanti prescolari, elevi, cadre didactice si voluntari Crucea Rosie, ieri in Lechinta au fost parte la un exercitiu demonstrativ pentru a invata sa acorde primul ajutor

Circa 300 de participanti prescolari, elevi, cadre didactice si voluntari Crucea Rosie, ieri in Lechinta au fost parte la un exercitiu demonstrativ pentru a invata sa acorde primul ajutor de baza si sa salveze vieti intr-o situatie de urgenta, care poate sa apara oricand si oriunde in viata fiecaruia, a ta sau a mea. Actiunea a fost organizata de catre GPP Lechinta si Liceul Tehnologic Lechinta in parteneriat cu Crucea Rosie Romana, Filiala Bistrita-N. Multumiri speciale, doamnelor profesoare Laura Greab si Tincuta Barar!Si tu, in școala ta, poti sa salvezi vieti, daca inveti!Info aici: https://crucearosiebistrita.ro/inscrieri-curs-de-prim-ajutor-de-baza/


Crucea Rosie Romana, Filiala Bistrita-N – psih. Marius Moldovan – Director, Asistent medical – Adrian Pintiliescu – Coordonator judetean adjunct de voluntari.

Intalnire tehnica de lucru la Bucuresti

La sediul central al Crucii Rosii Romane din Bucuresti a avut loc o intalnire tehnica de lucru a d-lui Ioan Silviu Lefter – Director general, cu dl. Marius Moldovan – Director Filiala Bistrita-Nasaud.

Au urmat intalniri ale Directorului Filialei Bistrita cu o parte dintre colegii Directori/Sefi de Departamente la nivel national pe teme specifice activitatii nationale cu impact subsidiar (situatii de urgenta, prim ajutor, social-umanitare, relatia cu partenerii de programe nationale, relatii internationale, logistica, juridic, economic, voluntariat).