Solidari cu oamenii singuri

O vorba buna, o strangere de mana, o imbratisare sunt cat milioane de clipe de asteptare pentru omul singur, vizitat rar de apartinatori sau care nu mai are pe nimeni pe aceasta lume, decat speranta unei vizite a unor inimosi voluntari si credinta in Dumnezeu!
Parte din frumoasa familie a Crucii Rosii Bistrita-Nasaud, voluntarii sunt oameni atat de frumosi in sufletul lor, incat prin ceea ce daruiesc cu drag si iubire pentru alti oameni -pe care-i intalnesc poate prima data in viata- se imbogatesc sufleteste, invata, evolueaza educational si social, ceea ce-i face mai fericiti si mai impliniti.
Unii sunt foarte tineri, poate inca niste copii in sufletul lor, dar atat de dornici sa ofere din puterea lor spiritual-tamaduitoare, incat, pentru fiecare tanar, adult sau bunic intalnit …ei, voluntarii, reprezinta speranta pentru un zambet cald, uneori poate singura. Voluntarii sunt parte din reperele sociale de care societatea are atata nevoie in procesele evolutive pentru umanitate. 


Recent, voluntarii au adus bucurie fara margini de sarbatori in viata bunicilor de la Centrul pentru persoane varstnice de la Cusma si persoanelor cu nevoi speciale de la Centrul din Tirlisua ale Asociatiei Filantropia condusa de catre Preot Dr. Marius Pintican, unde atunci cand intri esti primit ca acasa, cu blandete, incredere, cu o mana intinsa pe care scrie speranta, iar la plecare cu imbratisari calde si un gand bun din partea beneficiarilor care ne multumesc pentru vizita si ne roaga „sa mai veniti„, incat emotia despartirii se lasa inevitabil cu promisiunea revenirii!

Multumim pentru contributia adusa anul acesta tuturor partenerilor, colaboratorilor, instructorilor, donatorilor si voluntarilor, dorindu-va un an nou 2019 mai bun prin implicare la Crucea Rosie Romana, Filiala Bistrita-Nasaud.
LA MULTI ANI!

Sa va bucurati de sarbatori cu gandul bun la cei singuri,
psih. Marius Moldovan – Director,
Crucea Rosie Romana,
Filiala Bistrita-Nasaud.