Solidaritate sociala a locuitorilor din Dumitra pentru nevoiasii din Bistrita

Comunitatea credinciosilor din comuna Dumitra este solidara cu persoanele nevoiase! Prin proiectul Banca de alimente al Crucii Rosii Romane derulat la nivel local -in baza parteneriatului existent- am sprijinit încă o activitate umanitara prin care s-au furnizat alimente pentru Cantina sociala Sfânta Filofteia ce apartine Asociatiei Filantropia Ortodoxa Bistrita-Nasaud cooordonata de către preotul Marius Pintican, unde servesc masa de prânz, zilnic, de luni până vineri, un număr de circa 80 de persoane aflate în situații de dificultate sociala de pe raza municipiului Bistrița.
Prioritate au aici, copiii orfani, cei proveniți din familii monoparentale, familiile numeorase aflate în situație de criză sociala, persoanele vârstnice cu venituri reduse, tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, persoanele cu handicap și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.

Citiți mai departe …

Solidari cu persoanele nevoiase care servesc masa la Cantina sociala

Comunitatea credinciosilor din satul Floresti este din nou solidara cu persoanele nevoiase! Prin proiectul Banca de alimente al Crucii Rosii Romane derulat la nivel local -in baza parteneriatului existent- am sprijinit recent încă o activitate umanitara prin care s-au furnizat alimente de zezon pentru Cantina sociala Sfânta Filofteia ce apartine Asociatiei Filantropia Ortodoxa Bistrita-Nasaud cooordonata de către preotul Marius Pintican, unde servesc masa de prânz, zilnic, de luni până vineri, un număr de circa 80 de persoane aflate în situații de dificultate sociala de pe raza municipiului Bistrița.

Prioritate au aici, copiii orfani, cei proveniți din familii monoparentale, familiile numeorase aflate în situație de criză sociala, persoanele vârstnice cu venituri reduse, tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, persoanele cu handicap și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.
S-au donat câteva sute de kg de alimente constantand în legume de sezon, astfel: varza, ceapa, morcovi, conopida, pastranac si patrunjel.
Beneficiarii mulțumesc credinciosilor din satul Floresti si preotului Ioan Creta din Parohia Ortodoxa Floresti care au donat și s-au implicat!
Solidaritatea umana salvează vieți!

psih. Marius Moldovan – director Crucea Roșie Romana, Filiala Bistrița-Năsăud.

Fii membru de Cruce Rosie! Poti deveni membru cotizant, inscriindu-te la Crucea Rosie Romana – Filiala Bistrita-Nasaud!

1454954_517956514967275_354798217_nCe este un membru de Cruce Rosie ? Membrii Crucii Rosii trebuie sa faca parte din una din structurile SNCRR, sa participe la activitatile acesteia, sa contribuie la dezvoltarea, sub toate aspectele, a SNCRR si sa-si plateasca cotizatia (10 lei /an), sa respecte si sa promoveze in activitatea lor Statutul si Principiile Fundamentale si sa duca la indeplinire deciziile organelor de conducere, de asemenea sa nu permita si sa nu se implice in acte care pot afecta integritatea si prestigiul SNCRR.
Citiți mai departe …

Crucea Roşie Română a marcat pe 14 iunie Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Crucea Roşie Română, în colaborare cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină și Centrul de Transfuzie Sanguină București, a marcat recent Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
Tema Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge din acest an pune accentul pe importanța constituirii de rezerve de sânge pentru situații de urgență, prin sensibilizarea populației privind importanța donării constante de sânge.

Solidaritatea umana salvează vieti prin proiectul Banca de alimente

Prin proiectul implementat local „Banca de alimente„ al Crucii Rosii Romane, Filiala BN a derulat ieri încă o activitate umanitara in parteneriat cu Liceul Tehnologic Agricol Bistrita, condus de catre d-na prof. Simona Belea – director. Campania de strangere de alimente s-a finalizat recent prin furnizarea alimentelor – in baza parteneriatului cu Crucea Rosie BN- pentru Cantina sociala Sfânta Filofteia ce apartine Asociatiei Filantropia Ortodoxa Bistrita-Nasaud, cooordonata de către preotul Marius Pintican, unde servesc masa de prânz, zilnic, de luni până vineri, un număr de circa 80 de persoane identificate in urma unor anchete sociale si aflate în situații de dificultate sociala de pe raza municipiului Bistrița.

Citiți mai departe …

Pag 1 din 10123...10...Ultima pagină»