Articolele etichetate: Crucea Rosie Bistrita Nasaud

Informarea, educarea și pregatirea populatiei în acordarea primului ajutor salvează vieți oriunde si oricând

Lorena, Alina, Bianca G, Bianca L, Alin, Adrian, Luca, Darius, Monica, Rodica, Nicolae, Rareș, Tania, Tincuța sau Laura. Sunt doar o mica parte din inimoșii medici, asistenti medicali, psihologi, instructori, salvatori in apa, profesori, voluntari si toți la un loc, parte din echipa Crucii Roșii Române, Filiala Bistrița-Nasaud. 
Împreuna cu ei, am antrenat in aceasta lună peste 1500 de copii, școlari, liceeni, studenți, adulți, bunici, cadre didactice in acordarea primului ajutor și care sunt mai pregătiți în salvarea de vieți în comunități, pe raza județului nostru, pentru oameni, într-o situație de urgență PÂNĂ la sosirea unui echipaj medical.
Informarea, educarea și pregatirea populatiei în acordarea primului ajutor salvează vieți oriunde si oricând, indiferent de vârstă sau studii, reduc costurile pentru sistemul medical, daca instituțiile, administrația publica și mediul privat vor investi in acordarea primului ajutor acordat unei victime si astfel Crucea Roșie își va mări contribuția la salvarea de vieti umane până sosește ambulanța.

Dr. Andrea Ciuzan – Președinte, 
Psih. Marius Moldovan – Director.

Directioneaza 2% din impozitul pe venitul salarial sau pensie pentru activitatile destinate cazurilor sociale prin Crucea Rosie in judetul Bistrita-Nasaud

Unde-s 2 puterea creste! Directioneaza 2% din impozitul pe venitul salarial sau pensie pentru activitatile destinate cazurilor sociale prin Crucea Rosie in judetul Bistrita-Nasaud: https://crucearosiebistrita.ro/wp-content/uploads/2019/02/Descarca_Formular_2_la_suta_Crucea_Rosie_Bistrita.pdf .
Depuneti la ANAF formularul in original, semnat si complectat cu datele dvs., pana la 15 martie 2019.
Salveaza vieti!

Campania „ÎNTINDE MÂNA, PENTRU O CAUZĂ BUNĂ!”

Campania „ÎNTINDE MÂNA, PENTRU O CAUZĂ BUNĂ!” este organizată de catre Liceul Tehnologic Agricol Bistrita în parteneriat cu Crucea Roşie, filiala Bistrița-Năsăud, în cadrul acesteia doritorii vor putea dona alimente neperisabile (faina, ulei, zahar,orez, paste fainoase, conserve de carne sau peste, conserve de legume, biscuiti,etc.) și produse de igienă(săpun solid,detergent,produse de curățenie,etc.)pentru familii nevoiaşe din județul Bistrița-Năsăud, persoanele din centrele pentru vârsnici si persoanele cu nevoi speciale instituționalizate.

Citiți mai departe …

Concursul pentru sanatate si prim ajutor Sanitarii priceputi 2019

“Sanitarii Priceputi” este singurul concurs de educatie pentru sanatate si prim ajutor care se desfasoara anual in scolile din Romania -cu participarea voluntara a elevilor- fiind un program cu o traditie de peste 50 de ani – si probabil – unul din concursurile cele mai populare si indragite de catre elevi pentru utilitatea lor.
 
In 1962 concursul Sanitarii priceputi s-a nascut din necesitatea de a oferi copiilor si tinerilor cunostinte suplimentare celor primite in familie si la scoala, despre modul cum isi pot apara sanatatea, cum pot salva viata cuiva aflat in pericol, ca urmare a accidentelor si imbolnavirilor.
 
Concursul pentru sanatate si prim ajutor „Sanitarii priceputi” este organizat de Crucea Rosie Romana, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Sanatatii Publice si Ministerul Administratiei si Internelor- Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.

Citiți mai departe …

Viata si sanatatea sunt cele mai importante active ale omului

La fiecare activitate derulata de catre Crucea Rosie in judetul Bistrita-Nasaud, oamenii spun ca „viata si sanatatea” sunt cele mai importante active ale lor. Poti sa iti salvezi viata sau sa salvezi vietile celor dragi pana la sosirea ambulantei, daca inveti sa acorzi primul ajutor!
Fiecare secunda conteaza! Noi suntem gata sa instruim grupe comunitare de cursanti la dumneavoastra acasa, in localitatea in care traiti https://crucearosiebistrita.ro/inscrieri-curs-de-prim-ajutor-de-baza/
Constituie o grupa de minim 20 cursanti pentru cursul de prim ajutor in localitatea ta si contacteaza-ne cu mesaj privat pe pagina noastra de Facebook sau WhatsApp la numarul de telefon 0773.303.175.
Salveaza vieti!