Astazi marcăm Ziua mondială a primului ajutor, inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR)

În fiecare an, peste 100 de societăți naționale de Cruce Roșie/Semilună Roșie marcheaza importanta salvarii de vieti pentru a conștientiza, în rândul opiniei publice, importanța acordării primului ajutor.

In 09 septembrie 2017, este aniversată Ziua mondială a primului ajutor, inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în anul 2000, pentru a o celebra în a doua zi de sâmbătă a lunii septembrie.

IFRC consideră că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, și ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.

Primul ajutor este un gest de umanitate, care face diferența între moarte și viață, dar și între indiferență și solidaritate, între apatie și acțiune.

În raportul numit „Primul ajutor pentru un viitor mai sigur: Focus pe Europa”, publicat de IFRC, pentru a marca Ziua mondială a primului ajutor, se arată „că în timp ce 95% din populație, în Norvegia și 80% în Germania și Austria este instruită în acordarea primului ajutor, în multe alte țări europene doar 5-10% din populație are competențele necesare pentru a lua măsuri imediate și de a aplica tehnicile necesare, în caz de accident.” Raportul oferă câteva exemple pentru primele programe de formare pentru acordarea primului ajutor, care au fost adaptate la nevoile grupurilor vulnerabile (persoanele cu handicap și în vârstă, tineri din mediul urban și minoritățile etnice).

Primul ajutor salveaza vieti! Invata si tu http://crucearosiebistrita.ro/am-inceput-inscrierile-iar-in-luna-mai-derulam-un-nou-curs-de-prim-ajutor-de-baza/